Pe la 6-7 ani mi-am dat seama că ceva nu era în regulă cu corpul meu.
Aveam niște grăsime pe burtă pe care puteam să o strâng în mâini.
Am conștientizat surplusul de grăsime înainte să ajung la școală.
După ce am început școala, am trecut la nivelul următor.
Am început să o urăsc.
✅ LA DANSURI
Țin minte că ai mei m-au dus la niște cursuri de dans sau ceva asemănător.
Profesoara, când m-a văzut, a zis doar două cuvinte:
„Prea gras”
Apoi s-a întors și a plecat.
Nu te gândi acum că am căzut în depresie și apoi am avut o copilărie nefericită.
Mărturisesc că nu prea îmi doream să fac dansuri oricum.
✅ WAIT A MINUTE…
Dar, ia stai un pic!
Dacă azi te-ai duce undeva cu copilul și profesorul s-ar uita în ochii tăi și ți-ar spune că e gras, ce ai face?
Probabil ai sări (de fund în sus) și ai scrie pe social media că profesorii fac fat-shaming.
Bro, e doar o simplă observație. Nu vrea nimeni să te jignească.
Mesajul este simplu:
Copilul e gras. Ia niște măsuri.
Că o iei tu personal, e complet altă mâncare de pește.
Știi și tu de ce ai această reacție: pentru că adevărul doare.
✅ PARENTING
În calitate de părinte, este datoria ta să crești un copil sănătos.
Dacă ai un copil gras este vina ta 100%.
Am avut peste 30.000 de întâlniri 1:1 în 12 ani. Știi ce am învățat din asta?
Deși majoritatea părinților declară că ar face orice pentru copilul lor…
Cei mai mulți oameni pur și simplu nu sunt dispuși să se schimbe pentru binele copilului.
Pentru mulți părinți, renunțarea la mâncarea gunoi este pur și simplu un efort prea mare.
Adevărul este că mulți părinți NU sunt dispuși să renunțe la sucuri, cereale, făinoase, dulciuri, cartofi prăjiți, mezeluri grase, mâncare comandată, paste, pizza, papanași.
✅ CONFUZII NUTRIȚIONALE
Mai e și confuzia „natural deci bun pentru copil.” De exemplu:
sinistra banana bread de la cafenelele de hipsteri;
sau sfântul fresh de portocale care conține 5 lingurițe de zahăr la un pahar. Dar dacă e natural atunci sigur e sănătos bla.
Dar și țepele comerciale clasice precum dulceața fără zahăr adăugat.
✅ DULĂPIORUL CU COCAINĂ
Stai că abia m-am încălzit.
Mulți părinți pur și simplu nu vor să elimine sertarul / dulăpiorul cu dulciuri.
Spun că le dau ei zilnic o porție mică de dulce, ca să nu se frustreze copilul.
Dar noaptea sau când copilul e la școală, tot ei devalizează dulăpiorul cu cocaină.
Eu îi zic dulăpiorul suferinței.
Al viitorului adult diabetic, obez, cu degete și picioare tăiate din cauza diabetului.
✅ MEDIIIIIIC!!!
Cineva să facă ceva!
Mulți părinți pur și simplu nu vor să se întoarcă la alimentația părinților și bunicilor: omlete, ciorbe și felul doi.
Mulți părinți vor o dietă minune pentru copil, ceva dat de un medic specialist.
Cineva să-i gătească mâncarea copilului și să-l ducă la sport.
Să facă cineva munca pentru ei și, cumva, copilul să slăbească automagically.
Adevărul trist este că cei mai mulți părinți pur și simplu nu sunt dispuși să se schimbe pentru binele copilului.
Declară sus și tare că ar muri pentru copil, dar nu sunt dispuși să-i dea o mâncare normală.
Spun că nu au timp de gătit. Asta e doar o minciună.
✅ E JALE
Acum 2 săptămâni au apărut informații noi despre procentul de supraponderali și obezi din România.
70% dintre adulți au kilograme în plus;
40% sunt obezi.
Dacă te uiți cu atenție la grafice o să observi că:
Numărul de oameni grași s-a dublat în ultimii 30 de ani.

Dar știi ce este mai grav?
Creșterea foarte mare a procentului de obezi și super obezi.
E zona aia hașurată cu roz închis și deschis.
Dar știi ce este și mai grav?
Când ești obez îți cresc șansele exponențial să faci cancer.
Nu mă crezi? Citește articolul de mai jos.
Deci poți să cumperi liniștit acțiuni la firmele care produc citostatice.
✅ COPII GRAȘI ȘI OBEZI
Cei mai mulți copii grași sau obezi au părinți grași sau obezi.
Asta îmi spun directorii de la școlile și grădinițele pe la care am fost să vorbesc.
Și asta vezi cu ochiul liber.
La școală, pe stradă, la coadă la covrigi.
✅ LA CUMPĂRĂTURI
Coșul de cupărături este oglinda sănătății.
Te uiți în coșul de cumpărături și vezi: dulciuri, sucuri, făinoase, mezeluri, chipsuri, covrigei.
Apoi ridici ochii și vezi doi hipopotami mari și doi mai mici.
Copilul are suficiente tentații peste tot.
Crezi că ajută să ții în casă mâncare gunoi?
✅ BUNICII
Părinții aud de la bunici: „Lasă, mamă, crește și se lungește.”
Aceste cuvinte vin ca un pansament pe rană, ca un anestezic la o măsea care doare.
Dacă apleci urechea la aceste cuvinte, înseamnă că accepți neputința și pasezi responsabilitatea.
Sunt aceiași bunici care fac tăvi de prăjituri și toate poftele copiilor.
Adică le dau zilnic câte ceva dulce.
Dacă vorbești cu ei despre asta, îți răspund:
„Dar voi cum ați crescut?!”
Apoi le dau copiilor dulciuri pe ascuns.
✅ DE AZI NU MAI EȘTI SINGUR(Ă)
Sunt alături de tine.
Vrei să faci schimbări în bine pentru toată familia?
Te invit să continui lectura.
Mulțumesc pentru atenție.
Fiica mea, care acum 2 ani (la 13 ani) era la limita cu greutatea (limita de sus :)) ) a primit dulciuri pe ascuns de la bunica-sa si s-a suparat pe ea!! I-a facut teorie ca nu are respect ca vrea sa slabeasca si sa nu manance zahar si-i da mizerii, asta e iubire? :))) Am fost f mandra de ea.