Despre Valentin Bunea și Body Engineering
Mă numesc Valentin Bunea și mă lupt cu kilogramele de la 9 ani.
Până la 29 de ani m-am îngrășat și am slăbit de zeci de ori între 20 și 30 de kilograme.
La 18 ani am slăbit de la 125 kg la 78. Minus 47 de kilograme.
Dar nu am reușit să mă mențin, deși timp de un deceniu, de la 19 la 29 de ani, am alergat zeci de maratoane și triatloane peste tot în lume.
Până la urmă, în 2010 am slăbit aproape 40 de kilograme și de 16 ani mă mențin.
Știi ce am făcut diferit? Nu am ținut o dietă minune cu alimente exotice sau suplimente scumpe.
Am pus burta pe carte.
Și asta m-a ajutat să îmi schimb felul în care înțelegeam mâncarea, mișcarea și somnul.
✅ DE LA INGINERIE LA CE PUI ÎN FARFURIE
Eram inginer specializat în managementul riscurilor și atinsesem apogeul carierei pe un proiect de 14 miliarde de dolari în Arabia Saudită. LinkedIn: CLICK
Slăbirea din 2010 și menținerea timp de 3 ani au fost pentru mine o adevărată revelație.
Rezultatele colegilor din echipa din Arabia Saudită, care au slăbit zeci de kilograme și satisfacția enormă pe care am simțit-o,
M-au convins să renunț la această carieră în 2013, să îmi iau atestatul de tehnician nutriționist și să o iau de la zero într-un domeniu complet nou.
Mi-am dat seama că cel mai frumos job din lume este să îi ajuți pe cei din jurul tău.
✅ CE ESTE BODY ENGINEERING
De mai bine de un deceniu scriu zilnic și de 3 ani aici pe Substack.
Body Engineering este publicația pe care mi-aș fi dorit-o când aveam 15 ani și mă înfometam cu ciorbe de varză ca să slăbesc.
E o colecție de articole pentru oameni care vor să ia decizii mai bune pentru corpul lor.
Arhiva conține peste 750 de articole despre nutriție, somn și mișcare, axate pe practică:
cum să slăbești fără sport, fără înfometare și fără să numeri calorii;
ghiduri de nutriție pentru întreaga familie;
ghiduri pentru prevenție: somn, mișcare, analize, managementul stresului;
articole despre motivație, disciplină și obiceiuri durabile;
zeci de rețete, idei de mese și ghiduri de cumpărături;
cum să îți construiești mesele ca un profesionist;
cum să îți urmărești progresul și să trișezi ca un profesionist;
cum să citești etichete și să te ferești de țepele comerciale;
zeci de ore de podcast video.
Totul axat pe cum să pui în practică și să începi să slăbești de azi, nu să amâni la nesfârșit.
✅ 4 MILIOANE
Această publicație a ajuns în scurt timp printre cele mai apreciate newslettere din România.
Cu o medie de 120.000 de articole citite în fiecare lună și aproape 4.000.000 de la lansare în august 2023.
Totul obținut cu ajutorul membrilor comunității, 100% organic, fără reclame.
Publicația este de mai bine de 2 ani în Top 50 Substack global la categoria Health & Wellness și locul 1 sau 2 în clasamentul din România.


✅ DE CE SĂ MĂ ASCULȚI
Am fost preparatorul fizic al lui Paul Georgescu, campion mondial la înot în ape înghețate, responsabil cu expunerea la frig în siguranță. CLICK
Timp de 5 ani am fost instructor Wim Hof și am ghidat sute de oameni să facă băi cu gheață în siguranță. CLICK
Am vorbit în fața elevilor, dar și copiilor de grădiniță, am organizat zeci de workshop-uri de nutriție în companii multinaționale.
Am fost speaker pe scena Teatrului Național din București, la invitația Fundației Regale Margareta a României. CLICK
Am contribuit la documentarul „Dosar România” la TVR 1 cu povestea mea de o viață cu lupta cu kilogramele. Aici poți vedea pozele mele înainte și după: PLAY
Am fost subiectul unui articol în Pressone numit „Biciclistul zăpezii”. CLICK
În colaborare cu Editura Niculescu scriu o carte despre cum să renunți la obezitate.
Din 2013 am avut zeci de mii de întâlniri 1:1 cu oameni din toată lumea. CLICK
Am organizat sute de workshopuri cu prezență fizică și sute de webinarii online. Iată câteva prezentări video de la evenimentele noastre: PLAY & PLAY & PLAY
Această experiență m-a ajutat nu doar să înțeleg problemele reale ale membrilor comunității, dar mai ales să găsesc cele mai bune soluții, nu doar să repet teoria din cărți.
Pe scurt, din 2013, fac ceea ce îmi place cel mai mult pe lumea asta.
Îi ajut pe oameni să slăbească, dar mai ales să se mențină mâncând pe săturate:
fără să numere calorii;
fără să cântărească mâncarea;
fără să mănânce la ore fixe;
sau să facă sport ca și cum s-ar antrena pentru olimpiadă.
Găsești mai multe informații despre programul oficial aici: CLICK
✅ ÎȚI OFER CLARITATE
Trăim în cea mai confuză epocă din istoria nutriției.
Un expert îți spune să faci post intermitent, altul că trebuie să mănânci din 3 în 3 ore.
Unul militează pentru alimentație low fat, altul îți explică de ce grăsimile sănătoase sunt esențiale.
Peștele e recomandat pentru omega 3, dar vine cineva și îți spune că are mercur.
Oul e sănătos, dar nu seara și nu mai mult de 3 pe săptămână. Știi unde bat.
Eu filtrez zgomotul pentru tine.
Îți ofer soluții simple, verificate și ușor de pus în practică pentru:
alegeri alimentare mai bune pentru întreaga familie
o rutină zilnică și săptămânală mai bine organizată
un program de mișcare adaptat realității tale
somn mai bun și mai multă energie
o greutate optimă menținută pe termen lung
✅ REZULTATUL?
Vei fi mai activ(ă). Vei dormi mai bine. Vei avea mai multă energie.
Și, implicit, mai multă încredere în tine.
✅ TE ABONEZI GRATUIT
Primești direct pe email fiecare articol nou, imediat ce e publicat.
Adică zeci de articole noi în fiecare lună. Fără reclame, afilieri sau comisioane.
Totul este posibil pentru că proiectul este susținut de membrii comunității. Singurul beneficiar ești tu.
Nu mai pierzi niciun articol niciodată
✅ SAU DEVII MEMBRU DE ELITĂ
Iată ce primești în calitate de abonat premium și primești de 100x mai mult înapoi:
arhiva completă cu peste 750 de articole fără paywall;
ghidul oficial de slăbire cu 10 pași simpli;
liste de cumpărături cu alimente și produse conforme;
un ghid video de 2h20 în care îți prezint peste 70 de produse;
zeci de ghiduri practice, zeci de rețete și idei de mese;
zeci de articole noi în fiecare lună;
un cuprins nou pe categorii (2026);
podcast video Zero Smiork filmat profesional;
poți să mă întrebi în comentarii orice îți trece prin cap;
poți propune teme noi pentru articole și podcast.
Totul pentru doar 39 lei / lună
✅ VISUL MEU
Visul meu este să construim împreună cea mai unită comunitate de oameni sănătoși din România.
Și cea mai completă și de actualitate arhivă de articole despre nutriție, odihnă, efort fizic, prevenție și managementul greutății.
Totul într-un singur loc, în limba română, bazat pe știință, fără niciun pic de reclame sau afilieri.



