Sfânta caserolă
Era cât pe ce să nu apuc să scriu articolul pentru azi.
La 21:00 terminasem cina și din reflex mi-am pregătit festinul pentru ziua următoare și m-am gândit să împărtășesc cu voi o mică parte din rutina mea zilnică.
✅ SUNT DEZORDONAT
Sunt complet dezordonat cu lucrurile care nu mă interesează, dar sunt extrem de organizat cu lucrurile care mă interesează cu adevărat.
Crezi că există ceva mai important pentru mine decât să mă mențin la greutate optimă și să fiu sănătos?
Mulți spun că o fac doar că să fiu un exemplu pentru voi. De fapt eu sunt egoist și mă gândesc doar la mine.
Pe de altă parte de ce ai lucra cu un nutriționist / medic obez sau cu un specialist care a fost toată viața lui scândură?
✅ ENVIRONMENT CONTROL
Experiența de o viață m-a convins să mediul în care activez este crucial pentru succesul în lupta cu kilogramele.
În casă avem doar alimente de bază din care facem mâncare.
Alimentele procesate / bombe calorice nu ajung în dulapuri pentru că în primul rând vrem să oferim copiilor cel mai bun exemplu posibil.
Astfel, copiii nu au de ales dimineața între „cereale / sendviș” și mâncare sănătoasă adevărată densă nutritiv.
Copiii mănâncă de la 6 luni în fiecare dimineață ouă, multe ouă în combinație cu alte alimente.
✍️ Ouă zilnic pentru copii: CLICK
Mai nou de câteva luni în fiecare dimineață negreșit le pregătesc un Wrap cu 2 ouă, șuncă și castraveți.
✍️ Rețeta de Wrap este absolut senzație: CLICK
Așa am reușit în sfârșit să-l păcălesc pe Eric să mănânce oul întreg. Înainte mânca doar albușuri.
✅ LUNCH CONTROL
Nu mănânc dimineața, îi ofer corpului cel mai bun mic dejun posibil: grăsimea de pe burtă.
✍️ Fac intermittent fasting, mă ajută enorm: CLICK
Apoi, la prânz nu mă las niciodată pe mâna comercianților cu mâncarea lor slinoasă, plină de ulei, potențiatori de arome, conservanți, margarine și zahăr.
De fiecare dată când sunt plecat am control total la prima masă pentru că am la mine sfânta caserolă.
✅ CASEROLA MAGICĂ
Caserola nu se pregătește niciodată dimineața. Cine are timp și chef de așa ceva la prima oră a zilei?
Caserola se pregătește seara cu „resturile” de la cină.
✅ STANDARD
De regulă am 3 mese pe zi. Una pe la prânz, a 2-a pe la 15-17 și ultima pe la 20:00.
Pentru că îmi place să arăt bine și îmi doresc să construiesc musculatură țintesc să am zilnic minimum 1.6g de proteine x 90 kg = 144g.
Adică țintesc să am zilnic 3 mese cu minimum 50g de proteine la fiecare.
✍️ Despre musculatură am scris aici: CLICK
✍️ Despre necesarul de proteine aici: CLICK
✍️ Despre necesarul de proteine pentru copii aici: CLICK
✅ CÂND SUNT PLECAT
Dacă sunt plecat de regulă am o masă pe la prânz și una seara.
Atunci împart cele 150g de proteine la 2 și țintesc la prima masă a zilei să am minimum 80g de proteine.
De exemplu:
orice 200g de carne sau pește final gătit au 50g de proteine.
mai pui 3 ouă ajungi pe la 65g de proteine.
mai pui un baton proteic și ai depășit 80g.
Pun în caserolă frumos carne tăiată, ouă fierte și decojite și minimum jumătate de kilogram de legume.
De decor pun și 2-3 linguri de porumb ca să moară fanii keto de ciudă.
✍️ Despre batoane proteice am scris aici: CLICK și CLICK
✅ KETO INTERMEZZO
Cetoza nu garantează slăbirea, este doar un mit perpetuat în comunitatea keto fără fundament clinic.
Dacă vrei să afli mai multe, azi poți viziona fără paywall modulul video din programul Weightless despre cetoză: CLICK
✍️ Despre keto am mai scris aici: CLICK
✅ DRESSING
Una dintre regulile jocului la Body Engineering este că nu bem calorii.
Caloriile nu se beau, se mănâncă.
Sucuri, fresh-uri, supe creme, vin, bere, iaurturi, kefir dispar. Îți explic într-un articol viitor.
Când sunt plecat însă fac o excepție și întotdeauna am un iaurt mic de băut în care pun sare, clorură de potasiu, piper. Voila dressing.
Seara asamblez caserola și dressing-ul și le pun la frigider. A 2-a zi dimineața le pun în ghiozdan.
🏆 PRO Tip: caserola se pregătește întotdeauna seara, nu dimineața când ești pe fugă.
✅ NU AI TIMP?
Nicio problemă. Poți să treci pe la un Mega, au un bufet de „salate” de unde poți asambla rapid o caserolă.
Piept de pui la grătar, ouă de prepeliță fierte, legume, tot ce ai nevoie.
Mai iei un iaurt mic de băut și cu 35 de lei ți-ai asigurat un festin pe cinste!
✅ STAI LA SOARE
Tot ce mai ai de făcut este să ieși afară la soare pe o băncuță și să îți savurezi prânzul sănătos și nutritiv ca apoi să te bucuri de energie pentru tot restul zilei.
Spune-mi te rog, ce poate fi mai frumos?
✅ SAFETY FIRST
Caserola o țin în ghiozdan și aștept să mi se facă foame.
Nu mănânc niciodată pentru că este „ora mesei” ci doar când mi-e foame cu adevărat.
Caserola este plasa mea de salvare.
Mă ajută să salvez timp și bani și mă susține cu succes în procesul de menținere de aproape 15 ani.
✅ GARANȚIA SUCCESULUI
Alimentația propusă de noi este simplă și plăcută dar garanția succesului pentru menținerea pentru tot restul vieții este dată de mindset și de diverse strategii precum cea prezentată azi.
Am testat zeci de caserole în din 2011 până în prezent. Nimic nu este mai neplăcut decât să îți curgă mâncarea în ghiozdan.
Apasă pe butonul de mai jos și:
primești acces la aproape 400 de articole similare;
te direcționez către caserola pe care o folosesc de mai bine de 5 ani. (mai nou și copiii)
Mulțumesc pentru atenție.