Cum citești etichete III
Niciodată, dar niciodată nu cumpăr dulcețuri sau gemuri pentru copii. De 10 ani de când am copii nu am așa ceva în casă.
Dulcețurile și gemurile „fără zahăr” reprezintă țeapa supremă de marketing și victimele ignoranței adulților sunt din păcate… Copiii.
Editare 2 februarie 2024 🔥
Mai mulți oameni m-au întrebat: „Dar ce am cu acest produs?”
Pur și simplu este primul borcan de gem pe care am pus mâna în Selgros.
Am fost atras chiar de mențiunea „Fără zahăr” în speranța de a găsi un produs adecvat pentru mama care este diabetică. Speram să fie un produs cu îndulcitori fără calorii.
Doar când am ajuns acasă am citit eticheta.
Ce voiam să subliniez este că produsul din articol este doar un exemplu și nu reprezintă singurul produs din aceeași categorie care conține un procent semnificativ de zahăr, chiar dacă nu adăugat suplimentar față de fructele și sucul din compoziție.
Majoritatea gemurilor și dulcețurilor din comerț (marketate a fi fără zahăr adăugat au peste 50% de zahăr / zaharuri în compoziție.
„Fără zahăr adăugat” m-a atras să îl pun în coș și apoi să explic eticheta în scris.
Fructe
Fructele au în medie cam 10% zahăr și 90% apă. (și cantități infime de fibre).
De exemplu caisele coapte pe care le cumperi din piață vara au cam 10% zahăr și restul apă.
Fructe uscate
Dacă lași fructele la uscat la soare (cum făceau buniciii la țară) sau le deshidratezi înseamnă că iese apa din ele.
Dar zahărul rămâne tot acolo. Uite mai jos o comparație între caise crude și caise deshidratate.
100g de caise praspete au 10% zahăr și 90% apă.
100g de caise deshidratate au 55% zahăr și 45% apă.
Cu cât deshidratezi mai mult un fruct, cu atât produsul final va avea o concentrație mai mare de zahăr și mai mică de apă. Totul clar până aici da?
Dulceață
Cum se face dulceața? Păi pui fructele pe foc și le lași să scadă (adică să se evapore apa) apoi pui zahăr și cam asta e.
Cu cât deshidratezi mai mult un fruct, cu atât produsul final va avea o concentrație mai mare de zahăr și mai mică de apă.
Pur și simplu această dulceață a fost făcută lăsând cireșe pe foc.
Pe borcan scrie „Fără adaos de zahăr”.
Pe capac la fel scrie ceva „Brevet de invenție” și din nou „Fără zahăr Adăugat”.
Dacă ne uităm la lista de ingrediente nu există zahăr.
Scrie cireșe negre, suc concentrat de măr și suc concentrat de lămâie. Da, nu are zahăr doar oare ce înseamnă suc concentrat de mere?
Suc concentrat de măr
Sucul de mere înseamnă că iei niște mere, le bagi într-un stocător și rămâi cu partea lichidă în pahar.
„Freshul de mere” conține 12% zahăr și 88% apă.
Apoi fresh-ul de mere dacă îl stecori bine și îl pui pe foc „la scăzut” adică să se evapore apa din el ajungi la ceea ce se numește suc concentrat de măr.
Sucul de mere are 12% zahăr și restul apă (88%)
Sucul concentrat de mere are 70% zahăr și restul apă (30%)
Am găsit pe net, 10 litri de suc concentrat de mere costă 250 de lei. Iată poza.
Descriere: Suc ecologic concentrat de mere, realizat 100% din fruct. Este utilizat ca si indulcitor, in produsele fara zahar. Este de consistenta mierii. Brix: 68-70%
Mă uit ca curca-n lemne. Ce dreq înseamnă brix 68-70%?!
Gradele Brix (simbolul °Bx) este o măsură a solidelor dizolvate într-un lichid și este folosită în mod obișnuit pentru a măsura conținutul de zahăr dizolvat al unei soluții apoase.
Un grad Brix este 1 gram de zaharoză în 100 de grame de soluție.
TL:DR - sucul concentrat de mere este un fel de sirop care are în compoziție 70% zahăr „natural”.
Să citim eticheta
Ok, acum să citim sfântul tabel nutrițional. Avem frumos 100g de produs fără grăsimi sau proteine.
Practic dulceața noastră are doar carbohidrați, (glucide) în compoziție.
Scrie clar pe etichetă cât: 70.3 grame de glucide la 100 grame de produs.
La fel ca și mine până să pun burta pe carte, oamenii se uită la „zaharuri” și zic:
„Valentin, nu înțelegi, dulceața asta nu are 70g de zahăr ci doar 54.”
Doar 54g de grame la 100g de produs. Doar.
🏆PRO Tip: diferența dintre glucide 70g și zaharuri (54g) o reprezintă amidonul.
Adică această dulceață are 54g de zaharuri și 16g de amidon.
Zaharuri & amidon
Zahăr din fructe, trestie de zahăr sau sfeclă este o combinație de 2 zaharuri simple: glucoză și fructoză.
Amidonul este o polizaharidă care, din punct de vedere structural, este alcătuită din amiloză și amilopectină (bla bla).
Nimerind în organism cu hrana, amidonul se supune hidrolizei enzimatice în prezența amilazelor, transformându-se în glucoză. Sursa: CLICK
Pe scurt amidonul pe care îl mănânci este transformat integral de corp în glucoză. Deci poți spune că amidonul este glucoză, gen.
Dulceața noastră are 70g de glucide formate din:
54g zaharuri;
16g amidon.
Adică în realitate dulceața noastră are:
54g de glucoză și fructoză;
16g glucoză.
Deci dulceața noastră are 70g de glucoză și fructoză.
Orice om cu minimă educație știe că zahărul este format din 2 molecule: una de glucoză și alta de fructoză.
Deci dulceața „fără zahăr” are de fapt 70g de zahăr la 100g de produs.
Borcanel mititel
Borcănelul de dulceață are 230 de grame și conține 70% zahăr.
Adică un borcan întreg de „dulceață fără zahăr” conține 160g de zahăr în realitate.
O problemă reală pentru un diabetic care citește „fără zahăr” și rade un borcan dintr-un foc.
Tot o problemă pentru un copil grăsuț sau obez care are în casă așa ceva pentru că părinții sau bunicii nu știu să citească etichetele.
160 grame de zahăr
Hai să ne întoarceam la poza de la începutul acestui articol.
Borcanul are 230 de grame și în dreapta este echivalentul în cubulețe de zahăr adică 160 de grame.
Pun pariu că încă nu crezi că este adevărat dar am filmat totul și am folosit un cântar profesional de mare precizie industry standard bla.
Ecran albastru, restart și să continuăm.
Când meriți dulceață
Dulceață, când crezi că meriți dulceață?
Poate după 40 km când ești campion precum membrul nostru Radu care a primit un borcan de dulceață de la chiar primarul din Topoloveni.
Dacă nu ești campion sau ceva și ești sedentar ca noi toți poate ar trebui să afli cum SE mănâncă dulceața.
Cum SE mănâncă dulceața
Am găsit răspunsul la pagina 43 din cartea "O istorie a deserturilor de la noi" scrisa de Adriana Sohodoleanu cu PhD în sociologie din 2021.
E și teoretician al gastronomiei din Bucureşti, cunoscută pentru teza sa de doctorat ce a analizat fenomenul Noua Bucătărie Românească.
Dacă așa te gândeai să mănânci dulceța atunci este perfect.
Nimic nu este mai perfect pe lumea asta decât dulceața fără zahăr de Topoloveni.
Las în sfârșit cel mai bun meme creat de membrii noștri.
Primul pas ca să scapi de dependența de cocaină este să nu o mai ai sub nas…
Dacă ai pofte necontrolate de dulce scoate gunoiul din casă: CLICK și CLICK
Apoi citește chidul „Cum scap de pofta de dulce”: CLICK
Ai fi deschis să ne susții cu 1 leu pe zi să scriem „de dulce” pentru tine?