42 is the new 20
A mai trecut 1 an și mă prezint în fața voastră așa cum v-am obișnuit: cu progres.
Luni, 1 martie 2010 a fost ziua în care am decis că o să slăbesc și nu o să mă mai îngraș la loc niciodată.
Au trecut de atunci 14 ani, 4 luni, 27 de zile și mă mențin în continuare.
✅ DE MIC
M-am tot chinuit cu kilogramele de prin clasa a 2-a cred, eram ba gras, ba foarte gras deși făceam o groază de sport.
Nu m-am complăcut niciodată cu kilograme în plus pentru că aveam senzația de neputință, de inferioritate, percepeam kilogramele în plus ca un handicap.
Și în plus, prin comparație cu cei din jur mă simțeam diform, deși poate nu păream din exterior.
Dacă ai avut kilograme în plus din copilărie știi exact despre ce vorbesc.
Nu vreau să mă lungesc cu povești. Am ținut-o într-un yo-yo de la 8 până la 28 ani (în 2010).
Dacă citești pagina de ani de zile știi deja trecutul meu.
✅ ALTĂ IDENTITATE
Cumva mi-e greu și să scriu aceste cuvinte pentru că deși vorbesc despre mine, nu mă mai regăsesc cu nimic din ce eram acum 15 sau 20 ani.
Ca să pot să permanentizez starea de normalitate și de sănătate pur și simplu a trebuit treptat să schimb tot, plecând de la modul de gândire, la anturaj, obiceiuri alimentare, tipul, intensitatea și frecvența efortului fizic, ora de culcare și multe altele.
Ceea ce până acum 10-15 ani era o pasiune / obsesie / căutare neîncetată în timp a devenit noua normalitate.
Nu spun că m-am oprit din căutări, din învățat și din experimentat, ci că în sfârșit simt că sunt pe un traseu cu adevărat sustenabil până la aniversarea de 101 ani.
✅ MOTIVAȚIE
Mie nu mi-a lipsit niciodată „motivația”.
Cum să îți lipsească motivația să lupți să arăți ca un om normal?
Cine poate să se complacă gras, bolnav și diform?
✅ BODY POSITIVITY
Iar acceptarea condiției de obez prin trend-ul body positivity…
Mi se pare că e ca și cum ai lua bulina roșie de pe clădirea veche de 100 de ani, ai da cu un lavabil și ai spune: „Ia uite ce frumos arată.”
E ca și cum ai spune că e normal să fii obez morbid și să nu poți să alergi după copilul tău care a ieșit în stradă printre mașini.
Nu, nu e normal.
Oricine îți spune ca este frumos și normal să fii obez probabil are doar de câștigat din asta.
✅ ECOUL
Nu asculta de prieteni sau cunoștințe când îți șoptesc:
„E ok să fii grasă acum că ai 2 copii și 40 ani.” sau „Ești înalt și nu se vede.”
Este doar ecoul mediocrității. Majoritatea oamenilor nu gândesc strategic pe termen lung, nu au educația / motivația să învețe constant și să devină mai buni sau să aibă grijă de sănătatea lor.
✍️ FUN Fact: doar 10% dintre oamenii din mediul URBAN în România merg anual la dentist.
Începe de aici, du-te la un control, fă un detartraj, ieși un pic din zona de confort. Nu aștepta până nu mai poți să dormi de durere.
Adevărul este că majoritatea oamenilor vor doar să te tragă în jos alături de ei și detestă să te vadă că ai succes.
✅ APROPO DE SUCCES
O societate de succes e una de consum și "profitul" cel mai frumos se face pe spinarea bolnavului, timp de zeci de ani.
Obez sănătos exista doar pe Instagram și la Jocurile Ozempic.
În rest, traseul este clasic:
De la covrigărie, prin farmacie direct la oncologie.
✅ PĂRINȚI OBEZI
Studiile arată că un copil cu 2 părinți obezi are o probabilitate foarte mare să ajungă și el la rândul lui un adult obez.
Normal, părinții sunt obezi, bunicii sunt obezi, diabetici, cardiaci; ce obiceiuri vrei să moștenească de la ei?
Dar ei cum au ajuns așa? Din lipsă de educație, desigur.
✅ MOTIVAȚIONAL
Nu pot să te ajut să îți găsești motivația, pentru că nu sunt speaker motivațional.
Sunt un simplu inginer axat pe găsirea soluțiilor cât mai simple pentru probleme complexe.
Sincer să fiu, mie nu mi-a lipsit niciodată motivația, de când eram mic mi-am dorit să arăt bine, să fiu sănătos.
Nu m-am complăcut în mediocritate, întotdeauna am căutat să învăț lucruri noi, să devin mai priceput.
Am încercat tot felul de metode și am eșuat zeci de ani nu pentru că nu am avut motivație și pentru că mi-a lipsit INFORMAȚIA de calitate.
Din fericire nu am renunțat niciodată la visul meu și până la urmă am găsit o metodă simplă, plăcută și sustenabilă pentru mine.
✅ BODY ENGINEERING
Am slăbit în 2010 și prin 2013 după 2 ani de menținere am pornit acest proiect din dorința de a ajuta alți oameni care doresc să renunțe la obezitate.
Dacă urmărești pagina de mai mulți ani aș vrea să înțelegi că pe măsură ce pui în practică anumite demersuri alături de mii de oameni înveți lucruri noi și schimbările în abordare sunt un lucru natural.
În fiecare an, cu ajutorul membrilor din comunitate metoda Body Engineering evoluează iar rezultatele se văd atât în felul în care eu arăt, dar mai ales prin rezultatele membrilor.
Dacă în trecut ne lăudam cu 20-30-40 kg slăbite și menținute acum totul este la alt nivel.
Avem rezultate mai bune decât mulți bariatrici fără pastile, fără prafuri, fără operații, fără produse, fără cântărit mâncarea, numărat calorii, mâncat la ore fixe sau sport.
Totul natural și gratis. Sau cu doar 47 lei / lună dacă vrei să te înscrii în programul oficial.
✅ PE SCURT
După ani și ani de căutări soluția la care am ajuns este simplă, plăcută, accesibilă, sustenebilă și se poate reduce la:
„Mănâncă doar când ți-e foame mâncare normală până te-ai săturat, culcă-te mai devreme și mergi pe jos minimum o oră în fiecare zi.”
✅ MÂNCARE NORMALĂ
Mâncare normală înseamnă să mănânci o ciorbă, felul 2, ouă sau omletă dimineața și să stai departe de zahăr, făină, ulei, alcool și sucuri.
Adică să renunți la mâncarea - gunoi (junk food): chipsuri, sucuri, dulciuri, sărățele, pateuri, merdenele, covrigi, biscuiți, pufuleți, tot felul de mâncăruri semipreparate cu multă făină și ulei.
Nu trebuie să cumperi alimente scumpe, BIO sau exotice. Nu este rocket engineering. E doar common sense.
✅ EXEMPLE DE IDEI DE MESE
⭐️ MIC DEJUN
ouă fierte cu muștar, omletă cu ciuperci sau ate legume, ouă benedict cu somon, ouă ochiuri la capac. Dacă nu mănânci dimineața știi că poți lua micul dejun și la prânz, da?
⭐️ ÎNCALZIREA
salată cu somon afumat și ouă, salată cu avocado și piept de pui/curcan, salată cu sardine, salată de roșii, castraveți ardei și un pic de ceapă, salată de vinete pe ardei capia. Și lista poate continua..
⭐️ FEL PRINCIPAL
supe, borș de pește, ciorbă rădăuțeană, ciorbă țărănească cu afumătura, borș de curcan, ciorbă de burtă și altele.
⭐️ FEL SECUNDAR
sărmăluțe (fără orez), ardei umpluți cu carne (fără orez), mititei cu murături, ficăței la tigaie cu usturoi și vin de casă, pulpe de pui dezosate cu varză;
ciolan afumat cu varză călită, piept de pui sous-vide, tigaie picantă (carne cu legume), păstrăv la grătar, somon cu sparanghel sau spanac, ceafă de porc cu murături;
piept de curcan, rață pe varză, cotlet de porc, friptură de vită cu legume la grătar, biban de mare cu ierburi la grătar, doradă la tigaie, file de caras cu mujdei;
coaste de porc cu murături, somn de Dunăre, mușchiuleț de porc în crustă de condimente cu un pic de sos de brânză, antricot de vită, iepure cu sos de muștar, midii proaspete.
⭐️ GARNITURI
salată de varză, legume la grătar, salată de ardei copt, sote de ciuperci, spanac cu usturoi, salată de ceapă, salată de sezon, salată de castraveți în oțet, salată de roșii.
✅ E JENANT DE SIMPLU
Îndrăznește să crezi. E atât de simplu.
După cum observi lipsesc doar garniturile calorice precum orez, cartofi prăjiți, pâine, papanași și alcool.
Mănânci din lista de mai sus doar când ți-e foame până te-ai săturat, faci tot posibilul să te culci mai devreme și să mergi în fiecare zi pe jos cât îți permite timpul.
Dacă nu mă crezi că este atât de simplu sunt sute de oameni care îți pot confirma că au slăbit zeci de kilograme și se mențin de mulți ani urmând aceste principii simple: mâncare normală, mers pe jos și somnic.
După 10 ani în acest domeniu sunt convins de un singur lucru:
Ca să slăbești tot și să te menții nu ai nevoie de bani, școală, inteligență, IQ, bucătar sau meniuri personalizate.
Soluția este simplă, plăcută, sustenabilă, gratis. Este practic doar o revenire la normalitate, nu este nicio dietă.
Ca să ai succes în acest demers trebuie doar să îți dorești cu adevărat să ieși din mocirlă.
Trebuie doar să vrei cu adevărat să faci treabă.
Cu soluția noastră nimeni și nimic nu îți poate sta în cale să îți transformi visul în realitate.
✅ PROGRAMUL
O să întrebi: „Dacă e atât de simplu de ce vinzi Valentin programe de slăbit?”
Eu fac tot ce ține de mine. Scriu, îți explic, îți arăt ce fac și ce mănânc zi de zi, din când în când mai pun o poză cu progres.
Din păcate, în 9 cazuri din 10 informația nu înseamnă acțiune.
Sunt mii de oameni care citesc de ani buni și nu acționează.
Înscrierea „oficială” în program facilitează exact această tranziție de la informație la acțiune.
Programul oficial vine cu informația structurată în zeci de module video, cu un proces clar definit pentru implementare și cu probabil cel mai important aspect legat de schimbarea pe termen lung: aderarea la o comunitate de oameni care gândesc și acționează la fel ca tine.
Programul nou cu 51 de module video noi se va lansa pe 14 septebrie.
✅ SUNT FRUSTRAT
Am tot scris și rescris textul de mai multe ori pentru că de câte ori începeam să scriu automat textul devenea un rant violent și exagerat.
Alaltăieri eram copil și azi am 42 de ani. Mă uit în jur și sunt din ce în ce mai mulți copii grași și obezi.
Acum 30 de ani erau 1-2 copii grași din 25 într-o clasă. Acum sunt jumătate.
Este evident că nu pot să fac singur o schimbare la nivel de societate și de aici și o parte din frustrare.
Mi se pare că în 10 ani nu am reușit să mișc nimic în direcția bună și parcă nu mai am răbdare.
✅ DĂ MAI DEPARTE
Dacă ai citit, ai implementat, ai slăbit și te menții cred că este o datorie morală să devii un exemplu în comunitatea ta și să dai mai departe.
Oamenii au nevoie de exemple sincere, adevărate, autentice de oameni muncitori și perseverenți.
Cred că și dacă reușești să influențezi pozitiv 1 familie din 100 și tot merită efortul.
✅ HAI LA O PLIMBARE
„Hai să ieșim diseară la o plimbare.”
O oră de mers pe jos scade apetitul, pofta de dulce, îmbunătățește semnificativ calitatea somnului, drenează apa, scade glicemia și pulsul în timpul nopții.
În 100% din cazuri o oră de mers pe jos aduce beneficii imediate:
„Am dormit mai bine, m-am simțit mai bine, am avut a 2-a zi mai multă energie.”
După o lună de mers vei auzi:
„Am slăbit deja x kilograme și incredibil cum a scăzut celulita, tenul este mai curat, nu-mi vine să cred.”
La fel cum primești salariu după lună de muncă de muncă, la fel este și aici.
Încearcă doar o lună să mănânci mâncare normală, să te culci mai devreme și să mergi o oră pe zi.
Apoi poți să decizi singur dacă merită să continui.
E gratis oricum, în afară de niște kilograme ce ai de pierdut?
Dacă îți face plăcere să înveți ceva nou în fiecare zi și vrei să ne susții cu 1 lei pe zi apasă pe butonul de mai jos.