Valentin, nu am voință să slăbesc
„Valentin, nu am voință să slăbesc, nu știu ce să fac” - am auzit asta de sute de ori în 10 ani.
Primesc de ani de zile comentariul acesta: „Te citesc de ani de zile și greutatea se duce tot în sus. Nu știu cum să încep.”
Gândește-te un pic. Eu am slăbit în 2010 și de 13 ani mă mențin.
Crezi că aș fi reușit să mă mențin 13 ani dacă slăbirea și menținerea țineau de voință?
✅ SMOKIN`
De exemplu, oamenii fumează (de zeci de ani în timp ce se enervează stând în trafic) deși cunosc foarte bine riscurile la care se expun.
Îți dai seama, conștientizarea sau informația nu înseamnă automat acțiune.
Iar fără acțiune rezultatele nu au cum să apară.
Majoritatea oamenilor știu că nu este ok să bei alcool și că îngrașă în draci.
De la conștientizare la acțiune este întotdeauna un decalaj. Uneori de săptămâni sau luni, de cele mai multe ori de ani.
✅ ADEVĂRUL
Adevărul este că majoritatea oamenilor (mă includ, desigur) vor să slăbească ca să arate bine, să fie atrăgători.
Ce urmează să scriu mai jos vine după 30 de ani de căutări.
Din clasa a 3-a (de la 10 ani) când mi-am dat seama că am o problemă și până azi la 41 de ani.
✅ STAN PĂȚITUL
Au fost 30 ani de încercări eșuate, de diete, de yo-yo-uri, de sport mult, prost și fără rost, de greșeli din lipsă de informații de calitate care au generat angoase, frustrări, frici dar și accidentări.
Însumate ar fi: 5 operații la genunchi, 2 la claviculă și 2 hernii de disc de la 10 ani de maratoane și triatloane, inclusiv maratoane montane și ultramaratoane gen Piatra Craiului.
Te invit de 10 ani de când tot scriu să înveți de la „Stan Pățitul”.
✅ 30 ANI MAI TÂRZIU
După 30 ani de căutări am fost surprins să aflu că toată treaba asta cu slăbitul este în fapt simplă, plăcută și… GRATIS.
Ai citit bine, nu trebuie să plătești nimic ca să slăbești și să te menții.
Dacă o să citești comentariile de pe Facebook să vezi că sunt sute de persoane care au slăbit de la 5 la 50 kg doar citind articole.
Cea mai mare satisfacție o am când primesc mesaje de la oameni care îmi scriu că au slăbit după ce au descoperit pagina.
Au înțeles cum funcționează, au tăiat sucuri, pâine, cartofi și junk și au rezolvat problema. Este dovada clară că cititul slăbește.
Dar dacă ai 40 de ani, copii, job, stres, citești pagina asta de mult timp și nu ai rezultate s-ar putea să fie o idee bună să te înscrii în weekend.
Regulile jocului diferă foarte mult la 40 de ani.
✅ SIMPLU
Contrar celor auzite, nu ai nevoie de meniuri sofisticate, să mănânci la ore fixe, să îți cântărești mâncare sau să numeri calorii.
La fel cum nu ai nevoie de „3 mese și 2 gustări”.
Tot ce ai de făcut este să mănânci doar când ți-e foame, până te-ai săturat din ciorbă / felul 2 fără pâine, cartofi sau orez (știi tu, calorii goale inutile).
Și să eviți alimentele „calorice” precum zahăr, miere, alcool, siropuri de arțar, agave, dulciuri, ulei, untură, slănină.
Practic eviți alcool, zahăr, făină, ulei și mănânci mâncare.
✅ PLĂCUT
Bănuiesc că e plăcut să alegi tu ce ciorbă / felul 2 să mănânci.
Cred că e plăcut să nu te scoli de la masă până nu te-ai săturat.
Cred că e plăcut să nu depinzi de un orar de mese sau să urmezi meniuri stricte cu alimente exotice sau care nu îți plac.
👉 Și cel mai important, cred că este o plăcere să slăbești fără să faci foamea.
Știu că sună ciudat dar este 100% adevărat. Citește mai departe.
✅ GRATIS
Dacă nu trebuie să urmezi meniuri, să îți spună cineva ce și când să mănânci atunci înseamnă că nu ai nevoie de un specialist. Deci e gratis.
„Dacă ceva sună prea bine să fie adevărat înseamnă că e țeapă” - îți dau dreptate.
Dar stai să vezi că devine și mai simplu și mai plăcut. Citește mai departe.
✅ MITUL SPORTUL SLĂBEȘTE
Contrar celor auzite, ca să slăbești nu ai nevoie de mers la sală sau de antrenamente frecvente, dure și/sau de lungă durată.
1h de exerciții intense (cardio, HIIT, greutăți, crossfit, clase) consumă în medie cam 10-15% din necesarul energetic zilnic.
Hai să zicem un 12% în medie, nu suntem sportivi de performanță. Restul de 88% din necesarul energetic este preluat de:
mersul pe jos, statul în picioare, cărat cumpăraturi / copii, spălat vase / copii, urcat și coborât scări;
încălzirea constantă a zecilor de kilograme la 37 grade, reparația și buna funcționare a organelor (55-65%);
energia direcționată către digestia meselor este estimată a fi intre 5-10% din total.
Practic dacă te duci la sală LMV câte 1h și muncești serios asta înseamnă un consum mediu zilnic (într-o săptămână) de 5% în medie.
Cine are timp și energie să facă 3 antrenamente intense de 1h / săptămână?
Și pentru cât? Pentru un deficit mediu zilnic de 5-7%?!
Oricum, bănuiesc că nu ai luat în calcul efectul compensator. Știi tu, te duci la sală, vii cu o foame de lup și intri cu totul în frigider.
✅ SIMPLU 2
Ce voiam să subliniez mai sus este că e mult mai simplu să mergi mai mult pe jos, să urci și să cobori scări decât să îți rupi spatele la sală.
Mersul pe jos este un tip de efort fizic adecvat persoanelor cu kilograme în plus.
În sală ai nevoie de tehnică adecvată și coordonare să nu te accidentezi.
Din fericire nu îți trebuie „carte” să mergi pe jos fără să te accidentezi.
✅ PLĂCUT 2
Statul în picioare când vorbești la telefon și mersul pe jos sunt activități firești, plăcute care pot fi implementate în rutina zilnică chiar de acum.
Mersul pe jos îți limpezește creierul, te ajută să gândești mai bine, îți scade nivelul de stres, îți drenează limfa, te ajută să scapi de retenția de apă, eliberează endorfine.
Poți parca mașina mai departe de intrarea la birou / supermarket, te poți plimba 2-3h cat ai call-uri cu clienții și seara când ajungi acasă ai terminat și „antrenamentul”.
✅ GRATIS 2
Ca să mergi pe jos nu ai nevoie de încălțăminte scumpă, nu ai nevoie de echipament, nu ai nevoie să plătești un antrenor să urle la tine.
Mersul pe jos face piciorul frumos și e GRATIS.
S-a dus vestea că la Body Engineering se slăbește din mers.
Știu ce o să spui, simplu și gratis nu e cool.
✅ DAR NU E COOL
Dacă ceva e gratis nu are valoare. Și dacă nu are valoare „nu se merită”.
Mersul pe jos nu e cool, nici să mănânci o omletă, o ciorbă sau un felul 2.
E cool să faci crossfit, tabata, X-Body, clase de booty, pump, să mănânci avocado, amaranth, goji din tibet și să bei suc detoxifiant de aronia, cătină, să faci cure de detox în Turcia, să faci „LPG”, masaje anticeluluitice, criolipoliză și să dai banii pe suplimente sau colagen.
Costă să fii cool. Măcar să alegi informat.
✅ CA SĂ CONCHID
Dacă îți dorești cu adevărat poți. Și nu ai nevoie de voință.
Știi foarte bine că dacă îți dorești ceva cu adevărat nimeni și nimic nu îți va sta în cale până nu obții ce ți-ai propus.
Dacă nu îți dorești (încă) suficient de mult vei găsi scuze în continuare.
Nu ai motivație să slăbești? Citește: CLICK
Este tot ok, măcar ești în faza de conștientizare. Va veni și ziua când vei trece la acțiune.
✅ DAR DACĂ E GRATIS…
Când explic că e totul gratis unii mă întreabă de ce s-ar mai înscrie oamenii în program.
Poate nu o să credeți dar foarte mulți membri (dar și foști colegi) mi-au zis că ofer prea multă informație gratis și că oamenii ar trebui să plătească.
Mă întrebă mulți de ce nu iau comisioane de la produsele pe care le recomand, că merit banii ăia pentru că recomand doar produsele pe care le folosesc și în care am încredere.
Răspunsul este simplu: prefer să pierd bani dar să câștig comunitate și reputație.
✅ ÎMI PLACE SĂ CÂȘTIG
Eu câștig când primesc un mesaj de la cineva care îmi spune: „Frate, am slăbit 30 kg citind pagina ta”.
Eu câștig când mă opresc oameni pe stradă și îmi spun că fac o treabă bună, că au slăbit x kg și se mențin de Y ani, a slăbit și mama și soția.
Îmi place să câștig și îmi place la nebunie satisfacția intrinsecă pe care rezultatele voastre mi-o oferă. Pentru ele trăiesc.
✅ DACĂ NU AI TIMP
Dacă nu ai timp și răbdare (copii, joburi, stat în trafic) să citești sute de articole și vrei totul condensat te invit să parcurgi pagina de prezentare a programului Weightless.
Ai fi deschis să mă susții cu 1 leu pe zi să îți trimit în fiecare dimineață ceva bun să ai spor la cafeluță? Apasă pe Start trial și primești înapoi înzecit!