Te gândești să îți tai stomacul?

Ai zeci de kilograme în plus și te gândești să te duci în Turcia să-ți tai stomacul?
De ce să faci asta?
Doar ca apoi să mănânci aceeași mâncare gunoi care te-a ajutat să ajungi obez(ă) dar în cantități mai mici?
Ce crezi că o să se întâmple dacă:
nu schimbi alimentația;
nu te ridici din scaunul cu rotile?
Majoritatea oamenilor stau toată ziua în scaunul cu rotile și se ridică doar:
să mai ia o cafea;
să preia pachetul de la curier;
să se mute în scaunul cu rotile mobil (mașina).
Ai prins ideea.
✅ PROBABILITĂȚI
Sigur că o să slăbești rapid.
Dar multe studii arata că un procent covârșitor de mare dintre bariatrici slăbesc și apoi ușor, ușor se îngrașă la loc.
Cam 76% la 6 ani după operație.
Adică în medie 8 din 10 oameni care și-au tăiat stomacul.
O analiză a arătat că până la 76% dintre pacienții bariatrici, la 6 ani de la operație s-au îngrășat seminficativ la loc: CLICK
Știu că nu vrei să auzi asta. Dar mai am.
Mulți dintre oamenii care se operează au de slabit 50 kg sau mai mult,
Dar slabesc doar jumatate din greutate, iar dupa 18-24 luni încep să pună din nou kilograme.
Atunci apare disperarea.
✅ DE CE SE ÎNGRAȘĂ LA LOC?
Cele mai frecvente cauze enumerate în ordinea importanței în literatura de specialitate ar fi:
episoade de alimentație scăpată de sub control;
consumul frecvent de mici cantități de alimente (gustărele);
nerespectarea recomandărilor dietetice (prioritizarea proteinelor);
revenirea la obiceiurile alimentare anterioare;
continuarea stilului de viață sedentar;
și alte mecanismele fiziologice compensatorii hormonale (creșterea apetitului și a poftelor alimentare).
Practic, bariatricii se îngrașă la loc pentru că:
mănâncă aceeași mâncare gunoi care i-a îngrășat inițial, dar în cantități mai mici;
rămân la fel de sedentari;
ciupesc non-stop (grazing în engleză);
beau caloriile (alcool, sucuri, iaurturi, sana, kefir, ayran).
✅ ADEVĂRUL CRUNT
Oricum tot ce am enumerat mai sus este valabil și pentru oamenii care nu și-au tăiat stomacul dar țin tot felul de diete.
Studiile arată că 95% dintre oamenii care țin diete revin la greutatea inițială.
Adică rata de succes în această industrie este de maximum 5%.
Citește mai jos despre secretele celor 5% care se mențin.
✅ REVIZIE
Cel mai surprinzător:
Studiile arată că 1 din 6 bariatrici (15%) se operează din nou.
Iată de ce:
26% au fost realizate pentru corectarea complicațiilor intervenției inițiale;
63% din cauza recâștigării greutății după operația primară;
iar restul de 11% au fost efectuate din ambele motive.
74% dintre cei care se operează din nou o fac pentru că s-au îngrășat la loc.
Sursa: CLICK
Totuși, decât să îți tai un organ perfect sănătos, nu mai bine tai zahăr, făină, ulei, sucuri și alcool?
✅ CE AI DE PIERDUT?
Cunosc sute de oameni care au mers pe jos, au mancat mâncare normală, au slăbit între 30-90 kg și se mențin de multi ani.
Spune-mi te rog, în afară de niște kilograme ce ai de pierdut să încerci propunerea mea?
Uite, te invit o lună să încerci ce zice Sensei:
să mânânci mâncare normală fără zahăr, făină, ulei, sucuri și alcool;
să mergi un pic zilnic pe jos;
să te culci mai devreme.
Doar încearcă asta o lună și vezi dacă „se merită”.
Poate o să te simți atât de bine încât o să mai continui o lună. Și încă o lună.
Până la urmă e totul gratis, nu costă nimic.
În afară de kilograme ce ai de pierdut?
✅ DE NEOPRIT
Dacă ai 50 sau mai multe kilograme de dat jos și observi că după 2-3 luni ai topit 15-20 kg fără să faci nimic special…
Este foarte probabil să nu mai poată nimeni să te oprească.
🏆 PRO Tip: cu banii economisiși îți poți reface garderoba și poti apela la operații estetice să scapi de excesul de piele.
Dar ce știu eu? Sunt doar un inginer, nu sunt specialist. 🤷♂️
✅ MEDICUL TĂU
Medicul tău ar trebui să îți explice la ce riscuri te expui dacă mai stai încă 10 ani cu 50 de kilograme sau mai mult.
Pe scurt: diabet, cancer, AVC, infarct și alte boli cardiovasculare.
Adică s-ar putea, dacă nu te operezi, să nu mai prinzi încă 5 ani.
Pe de altă parte, dacă te operezi și din cele 60 de kilograme dai jos măcar 30-40 de kilograme:
poți să faci să dispară multe chenare din analize;
poți chiar să scapi de diabet;
poți din nou să faci mișcare;
poți să dormi mai bine;
poți ajunge alt om.
✅ E GRATIS
Nu vreau să crezi că scriu să te sperii doar ca apoi să îți vând eu dieta minune bla.
Vreau doar să te ajut cu informații ca să iei cele mai bune decizii.
Soluția este simplă, gratis, ușoară și nu îți trebuie IQ peste 150 sau doctorate în nutriție.
Trebuie doar să vrei. Îți prezint Regulile Jocului în primul episod.
Mulțumesc pentru atenție.



