Slăbește 15 kilograme în 10 săptămâni
În decembrie spuneai că o să începi în ianuarie. În martie și aprilie spuneai că o să începi după Paști.
Mai sunt maximum 10 săptămâni până pleci în vacanță.
Prinde ultimul tren și profită de oferta noastră care expiră diseară la 23:59: CLICK
Până la soluții aș vrea să îți spun câteva lucruri despre mine ca să poți să înțelegi mai bine ce urmează.
Eu de când eram mic și spuneam că mă apuc de dietă din ziua X, mă țineam de promisiune.
Nu detest nimic mai mult pe lumea asta decât să mă mint singur și să mă dezamăgesc eu pe mine însumi.
Îi las pe alții să facă asta. Se descurcă de minune.
De fiecare dată când îmi propun să fac ceva și nu se întâmplă am gustul ăla amar al: „Puteam să fac dar nu am făcut”.
Detest atât de mult gustul amar al regretului încât prefer să ies un pic din zona de confort.
Prefer să mă doară temporar un pic acțiunea decât să simt gustul amar (prelungit) al regretului.
Cel puțin pentru mine, cred că nimic nu îmi scade stima de sine mai abrupt decât să nu mă țin de promisiunile făcute față de mine.
Dacă ai spus că te apuci de „dietă și mișcare” pune piciorul în prag și acționează.
Te lauzi în stânga și în dreapta că te apuci de dietă și nu faci nimic. De ani de zile faci asta și nu te mai crede nimeni.
Nici tu nu mai crezi.
Doar tu ești responsabil(ă) pentru tot ce lipsește din viața ta. Nimeni altcineva.
Cu cât înțelegi asta mai curând, cu atât vei apropia mai repede de obiectivele tale.
Primul motiv pentru care oamenii eșuează este că nu au un plan.
Când spui că te apuci de dietă și sport după Paști la ce te referi mai exact?
Ce o să mănânci? Ce sport o să faci? Ai abonament la sală? Ai timp să te duci?
Cei mai mulți oameni după 10 zile de concediu mâine vor intra la muncă direct în pâine.
După 10 zile de grătare, alcool, dulciuri, cozonaci, pască multă mâncare și oboseală cei mai mulți oameni mâine la muncă vor fi mai obosiți și balonați decât înainte de concediu.
După 10 zile de mâncat, sigur că și cântarul va arată mai mult. Cum crezi că o să te simți mâine dimineață când o să te cântărești?
Cel mai probabil nici nu să ai curaj să dai ochii cu cântarul.
Dacă spui că o să începi de mâine știi bine că doar te minți singur(ă).
Când o să vii de la muncă o să intri direct în cozonaci, pască, salată de beuef, pâine cu icre și ce a mai rămas după cele 3-4 zile de Paști.
O să spui că e păcat să arunci mâncare.
Cozonaci, pască și pâine nu e mâncare. E mâncare - distracție, nu e mâncare.
A mai rămas mâncare distracție pentru că ai cumpărat 5 cozonaci, o tonă de pască, 7 paini samd…
Ciorba de miel e mâncare, friptura cu salată, ridichi si ceapă verde e mâncare, drob și stufat e mâncare, oul e mâncare.
E un coșmar să fii supraponderal sau obez. Asta am fost toată viața.
Pe de altă parte e o traumă doar să te gândești să ieși din mocirlă, darămite să o și faci.
Dacă ești măcar un pic ca mine atunci sigur nu te complaci cu kilograme în plus.
Cândva tot va trebui să o faci. Dacă nu e acum, o să te resemnezi că nu ai slăbit și o lași să treacă vara să începi.
Poate momentul va fi la toamnă, în ianuarie 2025 sau niciodată. Cine știe?
Crede-mă când îți spun că urăsc din tot sufletul să vând programe de slăbit.
Nu mai suport să citesc comentarii de genul: „Da Valentin dar tu scrii ca să îți vinzi programele de slăbit”.
Ca să țin copiii la școală și să cumpăr mâncare asta trebuie momentan să fac.
Aș prefera să aud: „Valentin te susțin cu 1 leu pe zi pentru că îmi place foarte mult ce scrii și mă ajută să învăț zilnic ceva nou.”
Îți promit că de mâine nu te mai deranjez cu mesaje de vânzări până în septembrie.
Diseară închid înscrierile și le deschid în septembrie și apoi în ianuarie.
Dar mi-am propus din 2025 să nu mai vând niciun program de slăbit.
Aș vrea să includ modulele video în abonamentul de articole care să devină o platformă de învățare continuă și cu 1 leu pe zi să ai acces complet la absolut tot.
Dar pot ajunge acolo doar cu ajutorul tău. Cu cât numărul de abonați crește cu atât pot oferi mai mult mai ieftin.
Azi este ultima zi în care poți beneficia de reduceri: CLICK
Vrei să slăbești 15 kg în 10 săptămâni?
Sigur că dacă ai 15 kilograme până la greutatea ideală este imposibil de realizat în 10 săptămâni.
Mai degrabă 10-15 luni ar fi un interval decent de timp.
Știu ce o să spui. Vrei să slăbești rapid ca să arăți bine pe plajă.
Din păcate dacă ești la ultima sută este prea târziu. Dacă începeai în septembrie când te rugam sigur era posibil.
Dar dacă ai 30, 40, 50 de kilograme în plus sau mai mult și faci ce zice sensei timp de 10 săptămâni este foarte probabil să dai 15 kilograme jos.
Îți spun asta pentru că am văzut mii de rezultate similare în 10 ani, mii de oameni care au slăbit în medie 13-17 kilograme în 10-12 săptămâni.
Sigur că 5-6-7 kilograme din cele 15 sunt doar „furtun” care se golește după sărbători și o groază de retenție de apă care dispare în prima lună.
Abonează-te la publicația aceasta de articole pentru că de mâine urmează o serie de 3 articole super premium scrise de colegul meu Cosmin despre exact ce ai nevoie la început de drum.
Ce voiam să zic este că în 10 săptămâni poți da vreo 15 kilograme din care jumătate sunt de grăsime și jumătate pentru că te-ai dezumflat bine și ai scăpat de retenția de apă.
Oricum ar fi sunt 15 kilograme în 10 săptămâni.
Tot ce pot să fac eu acum este să îți alimentez entuziasmul să începi să te ții de treabă.
Apoi pe măsură ce vezi cum kilogramele dispar de la o săptămână la alta vei pune tu singur(ă) bușteni pe focul motivației.
Știi bine că nimic nu aduce mai multă motivație decât progresul săptămânal la cântar (și în analize).
După Paști e momentul bun să începi, cu un pic de entuziasm și un plan bun peste 10 săptămâni o să îți mulțumești pentru decizia luată azi.
Bun.
Indiferent dacă te vei înscrie sau nu în programul oficial ai ghidul complet Body Engineering pentru 2024 cu care poți începe de azi: CLICK
În loc de încheiere am un singur sfat.
Dacă vrei să îți fie ușor, să nu te chinui, să nu poftești și să te abții fă azi marea curățenie.
Zero voință
După 14 ani de menținere cred cu tărie că cel mai important demers pentru slăbire și menținere este să nu ai tentații în casă.
Dacă vrei să asculți de Sensei, bine. Dacă nu, fă ce știi tu mai bine și ne auzim înainte de revelion.
Tu cu kilograme în plus, eu cu 2-3 mai puține.
Mulțumesc pentru atenție.