Iată mai jos 3 pagini din capitolul „Despre leguminoase și rădăcinoase” din cartea care va apărea curând la Editura Niculescu
„Rădăcinoasele au de 3-4 ori mai multe calorii decât legumele care cresc deasupra solului.
De exemplu, în stare crudă, la 100 g:
cartoful are 80 de calorii;
păstârnacul și țelina au 70 de calorii;
iar sfecla și morcovul au 40 de calorii.
Prin comparație, 100 g de castraveți, roșii sau dovlecei au în medie 17 calorii.
Nu știu cum ești tu, dar dacă semeni puțin cu mine și îți place să mănânci până te-ai săturat, cred că preferi să mănânci o salată de jumătate de kilogram din roșii și castraveți decât un amărât de cartof de 100g.
Ambele variante au 80 de calorii, dar cu siguranță o salată de jumătate de kilogram te va ajuta să te saturi mai repede și va avea mai multe minerale, fibre și vitamine decât un cartof de 100g.
🏆 PRO Tip: unul dintre motivele pentru care recomandăm cel puțin 1 kg de legume pe zi este numărul extrem de mic de calorii la o cantitate foarte mare de mâncare.
Acest aspect este crucial pentru a asigura senzația de sațietate. Stomacul are niște senzori care activează semnalele de sațietate pe măsură ce este umplut corespunzător.
Alt avantaj este că poți mânca legumele crude, deci se păstrează intact spectrul de vitamine.
Nici nu trebuie să le tai să le faci salată, le poți mânca întregi în timp ce îți faci o omletă sau o friptură.
În plus, cine are timp să curețe cartofi, să-i taie, să-i pună la fiert? Eu, cu siguranță, nu.
Nu am avut niciodată răbdare să-i spăl, să-i curăț, să-i tai. Și dacă aș fi vrut să investesc timp în așa ceva atunci nu i-aş fi pus la fiert, ci la prăjit.
Dar aici intervine o altă problemă, ca să iasă bine cartofii prăjiți trebuie fierți în ulei.
Asta înseamnă stropit în bucătărie, miros în toată casa, și apoi trebuie să speli tigaia și aragazul. Nu, mersi.
Și, hai să fim serioși, oricum niciodată nu îți vor ieși cartofii prăjiți mai buni decât la fast-food.
Și ar mai fi ceva, 100 g de cartof crud are 80 de calorii. După ce l-ai prăjit, pentru că intră uleiul în el, 100 g de cartof în farfurie va avea cel puţin 160 de calorii.
Tot 160 de calorii au un kilogram de roșii și castraveți.
Acum spune-mi sincer, cine mănâncă doar 100 g de cartofi prăjiți? Copiii mei sunt în stare să mănânce 300g de cartofi prăjiți (fiecare) la o masă fără să clipească.
Știi ce îți propun? Dacă vrei să mănânci cartofi prăjiți…