De ce ții dietă? Ești frumoasă așa cum ești!

Am primit povestea de mai jos de la un membru.

Am salvat-o bine undeva și azi am găsit-o din întâmplare.

Nu mai știu de la cine este, dar cred că merită citită pentru că atinge câteva puncte importante.

---

În mai anul acesta, am tras linia și mi-am spus: “Nu se mai poate așa.”

Nu mai suportam să mă uit la mine în oglindă.

Nu mai suportam să merg în magazine și să caut disperată ceva care să mă încapă.

Am realizat că trebuie să fac o schimbare. Am început cu mâncarea.

Știam de mult că sufăr de depresie.

Știam și că, atunci când eram stresată sau mă simțeam groaznic, recurgeam la binge eating.

Primul pas a fost să merg la psihoterapeut.

În acel moment, aveam 23 de ani, o înălțime de 1.56 m și ajunsesem la 80 kg.

Viața mea era un haos: nu puteam să dorm bine din cauza grăsimii.

Nu reușeam să găsesc o poziție confortabilă.

Menstruația era complet dereglată: întârzia câte două luni, iar când venea, dura o lună și jumătate.

De-a lungul vieții am fost “curvy”, dar în limite rezonabile. Niciodată nu depășisem măsura 38 la pantaloni.

Totul s-a schimbat după 20 de ani, când m-am mutat la cămin. Mama îmi trimitea mâncare cât pentru trei persoane.

În plus, munca într-un fast-food, unde aveam “gratis” la dispoziție tot felul de mâncăruri nesănătoase, mi-a ruinat sănătatea.

La un moment dat, mi-am spus:

“Gata! Eu nu sunt bolnavă, nu sunt o victimă. Trebuie să fac ceva!”

Am început să schimb lucrurile treptat.

Astăzi am ajuns la 68 kg, după o călătorie plină de provocări.

Am stagnat la această greutate în ultimele două luni, dar mă simt mult mai bine.

• Nu am făcut foamea. De exemplu, mănânc câte trei ouă la micul dejun, alături de un bol mare de salată de varză.

• În fiecare zi ies și fac minimum 10.000 de pași. Adesea ajung chiar la 15.000-20.000.

Obiectivul meu este să ajung la 60 kg până vara viitoare.

• Am eliminat complet zahărul, inclusiv cel adăugat.

• Nu mai mănânc covrigi de la colț.

Am observat o schimbare uriașă în sănătatea mea:

• menstruația mi s-a reglat și vine acum cu precizie;

• depresia s-a diminuat considerabil.

În zilele în care mănânc sănătos și nutritiv, mă simt foarte bine mental.

Cercetând mai multe despre zahăr, am descoperit că există studii care îl corelează cu creșterea cazurilor de depresie.

Nu este de mirare că se află pe toate rafturile și în aproape orice aliment procesat.

Pentru mine, zahărul a devenit “otravă”, așa că mi-a fost ușor să renunț.

Nu beau alcool, nu fumez, dar mă confrunt cu alte provocări.

În colectivele din care fac parte (mai ales la muncă), oamenii mănâncă mult și prost.

Colegii se supără dacă nu accept dulciurile sau tortul de ziua lor.

Eu evit să le spun că nu mănânc zahăr. Prefer să spun că mi-a interzis medicul zahărul alb.

După doar două luni fără zahăr, făină și ulei (cum zice Valentin), analizele mele au fost perfecte pentru prima dată în viața de adult!

Am realizat că trebuie să onorez corpul meu și să nu-i mai dau “otravă”.

Din păcate, această schimbare a dus și la pierderea unei prietenii de cinci ani.

Persoana respectivă, care are aproape 100 kg, m-a descurajat mereu.

Mi-a spus că o să arăt urât dacă slăbesc, că “mi s-a obișnuit corpul cu mine grasă”.

Când am început să slăbesc, s-a îndepărtat de mine, iar acum mă disprețuiește.

Pe lângă asta, colegii și cunoștințele îmi pun mereu întrebări:

“De ce faci asta? De ce ții dietă? Nu ești frumoasă așa cum ești?”

Le explic că mă face să mă simt mai bine cu mine însămi, dar mă iau peste picior când am o zi proastă.

Întrebarea lor este mereu aceeași: “Nu te simțeai bine? Ce s-a întâmplat?”

Ba mai mult, chiar am fost acuzată chiar că mint despre schimbările mele.

Unii mă întreabă ce cremă folosesc pentru pielea mea mai curată.

Când le spun că nu e vorba de nicio cremă minune, ci de faptul că nu mai mănânc prostii, refuză să mă creadă.

Oamenii te judecă indiferent de situație: te urăsc când ești gras și te urăsc când începi să slăbești.

Pare imposibil să îi mulțumești pe toți…