De ce nu slăbești? Mituri vs. Realitate
Îmi pare sincer rău că n-ai prins loc în programul oficial. Poate ai noroc de Paști.
Am lipsit o vreme pentru că m-am ocupat intensiv de noile „rățuște” din grup.
Revenirea mea? I-o datorezi fiicei mele.
În drum spre școală, îi explicam de ce mă trezesc de 2 săptămâni la 4 dimineața și m-a întrebat scurt:
„Tata, tu nu mai scrii zilnic articole?”
A fost semnalul de alarmă de care aveam nevoie.
M-am întors cu „picătura chinezească” să reluăm tortura informațională.
✅ NU MAI ȘTII CE SĂ MAI CREZI
De zeci de ani ești bombardat cu tot felul de informații contradictorii:
„Tot ce mănânci după ora 18:00 se depune.”
„Nu combina două surse de proteine la o masă.”
„Nu slăbești din cauza rezistenței la insulină sau mai nou.”
„Dacă bei cafea pe stomacul gol îți explodează insulina și cortizolul”
„Carnea are antibiotice, hormoni și face cancer”,
„Oul are colesterol care te omoară”
„lactatele și brâzeturile sunt inflamatoare” 🤭
„Legumele au pesticide, peștele mercur”
„Carbohidrații sunt diavolul.”
Doar din curiozitate, ai văzut cum arată fructarienii care trăiesc doar cu glucide?
Ai văzut unul singur obez?
✅ MULT ZGOMOT
Adevărul e mult mai simplu, restul e zgomot de fundal.
Există un singur motiv real pentru care nu slăbești: balanța energetică.
Nu reușești să slăbești pentru că nu știi cum să faci să consumi mai puține calorii decât are nevoie corpul tău în fiecare zi.
Asta arată un munte de dovezi clinice.
Dacă alegi să le ignori, e strict problema ta.
✅ CONFUZII NUTRIȚIONALE
Știi de ce cred că eșuezi, de fapt? Pentru că încă faci confuzii nutriționale.
Torni ulei de măsline în salată cu sticla, pentru că e „sănătos”.
Nu mănânci zilnic ouă și, mai grav, nu îi dai copilului, deși îți cere zilnic.
Dar îi dai banana bread și fresh fără să clipești, deși este cea mai nenorocită băutură pentru dinții lui: CLICK
Să îi dai unui copil să bea caloriile este singura cale prin care îl poți împinge spre obezitate.
Da, da, mi s-a mai spus că sunt exagerat. Dacă nu îți place dă unsubscribe și promit că nu te mai deranjez.
Crezi că cerealele fără zahăr sunt mai sănătoase decât restul.
Crezi că pâinea integrală e mai sănătoasă decât cea normală.
Crezi că ciocolata neagră e „mai sănătoasă”, dar are cu 50% mai multe calorii decât una obișnuită.
Ca să înțelegi unde greșești, te invit să urmărești cel mai bun material video pe care l-am filmat vreodată.
Explic acolo zeci de confuzii nutriționale comune.
Găsești episodul complet de 2h25 aici: PLAY
Da, accesul costă 39 lei pe lună. E cât un pachet de țigări sau o sticlă de vin.
Dacă ți se pare scump, e perfect: caută în continuare „rețete magice” gratis pe net.
În schimb, dacă vrei claritate, știi ce ai de făcut.
Mulțumesc pentru atenție.


