De ce nu facem programe sau meniuri personalizate bla
Majoritatea oamenilor cred că slăbirea și menținerea depind de calorii, macronutrienți sau de programul de antrenament perfect.
De asta influensării vând „diete și antrenemente personalizate” și oamenii le cumpără.
Doar din curiozitate, de când ne urmărești, nu te-ai întrebat niciodată de ce nu facem facem programe sau meniuri „personalizate”?
Toarnă-ți o vază de cafea și să continuăm.
✅ TIPARE
Fac asta de 13 ani și am avut privilegiul să lucrez cu mii de oameni.
Doi oameni pot urma același plan, mânca aceeași cantitate de proteine și totuși să obțină rezultate complet diferite.
Diferența nu este programul.
Diferența este modul în care reacționează când viața le dă o lovitură.
După ce interacționezi cu mii de oameni suficient de mult timp se întâmplă ceva interesant: apar tipare.
De exemplu, doar dintr-o privire pot să îmi dau seama cu precizie de 90% cât are indicele Homa o anumită persoană.
Mă uit unde este localizată grăsimea, dacă există papiloame pe gât, cât de roșie este fața cât de multă musculatură are persoana respectivă.
Alt exemplu ar fi că după doar câteva întâlniri cu o anumită persoană,
Pot să îmi dau seama dacă va reuși să slăbească și să se mențină pentru tot restul vieții sau nu.
Și nu e vorba de genetic, ci de atitudine.
Doi oameni pot urma același program:
vor mânca aceleași mese cu ciorbe, felul 2, omlete, multe legume, fructe;
vor merge pe jos, vor face aceleași 15 min de exerciții pe zi;
vor avea acces la aceleași module video, grup de suport.
Și totuși să sfârșească cu rezultate complet diferite.
O personă devine mai fit, mai puternică și mai capabilă cu fiecare lună.
Celălaltă slăbește un pic și apoi stagnează și rămâne frustrată într-un cerc vicios.
Diferența dintre cele 2 persoane de regulă nu stă ce mănâncă sau câtă mișcare face.
Diferența este modul în care reacționează când lucrurile devin dificile.
Acolo se face distincția între rățuște și veterani.
Modelul de gândire determină cum interpretezi obstacolele, cât de repede revii și dacă mergi înainte sau cedezi la primul semn de rezistență.
Mai toarn-ți o cană de cafea.
✅ DOUĂ TIPURI DE OAMENI I
Sunt doua tipuri de oameni:
cei care citesc astfel de articole și nu fac nimic;
și cei cei care pun în practică ceea ce afla și se bucură de rezultate imediate.
Dacă ești în a 2-a categorie pregătește-te pentru sesiunea oficială de înscrieri din ianuarie în programul oficial: CLICK
Dar să nu crezi că dacă te-ai înscris într-un program (oricare ar fi aceala) automat vor veni și rezultatele.
Amira Radulescu a scris o bijuterie de articol despre asta.
„Oamenii nu se schimbă atunci când învață ce trebuie să facă, ci atunci când înțeleg cine devin dacă o fac.
Și până nu ajung acolo, orice program, oricât de bine construit, devine doar o sală de așteptare între intenție și acțiune.”
Poți citi articolul integral aici: CLICK
✅ DOUĂ TIPURI DE OAMENI II
De-a lungul anilor în care am lucrat 1:1 cu mii de oameni,
Mi-am dat seama că cel mai mare predictor pentru succes pe termen lung nu este motivația inițială, voința, entuziasmu, genetica sau chiar consecvența.
Cel mai puternic indicator pentru succes este modul în care reacționează cineva atunci când viața îl lovește. (pentru că asta se întâmplă inevitabil).
✅ MODELUL CAMELEON
Am întâlnit două tipuri de persoane:
1. Dacă îți bat la ușă și nu le deschizi îți intră pe geam.
Știi tu, gen oamenii de vânzări insistenți.
Acești oameni nu sunt perfecți. Dar când viața aruncă o problemă - stres, lipsă de somn, o accidentare, schimbări de program, călătorii, ei întreabă imediat:
„Ok, acum ce pot totuși să fac?”
Sunt acei oameni cameleon care se adaptează la orice situație.
Ei improvizează și se adaptează:
Pleacă în delegație și au de condus 8 ore, dar și-au pus în portbagaj 2 seturi de gantere. Se opresc la jumătatea drumului și undeva în pădure fac câteva seturi de genuflexiuni și flexii pentru biceps.
Sau sunt într-un aeroport la McDonalds și își comandă o salată mare și 6 dublu cheesburger (doar carnea). Nu se plâng că nu au avut ce să mănânce și au cedat la mâncare gunoi.
Sau pur și simplu fac pe dracu în 4, se trezesc la 5 dimineața și merg zilnic 1,5 ore înainte să se trezească copii. Plouă? Nicio problemă, îți urcă și coboară în bloc până la etajul 10 de 15 ori.
Acești oameni își asumă responsabilitatea.
Când lucrurile devin mai grele, ei parcă de-al dreq nu concep să se lase doborâți.
Sunt oamenii care caută frenetic soluții la orice problemă.
Zici că sunt posedați.
Ei nu au nevoie de planul perfect.
Au nevoie doar de un plan și merg cu el înainte.
Oameni tanc. Odată ce și-au fixat ținta, nu contează cât de denivelat e terenul pe care merg.
Aceștia sunt oamenii care devin de la an la an din ce în ce mai fit și mai sănătoși.
Sunt acei oameni stigmatizați de cei din jur. Cei pe care îi admir cel mai mult.
Li se spune că sunt „exagerați” sau „prea stricți”, că au aderat la o sectă sau că sunt de nerecunoscut. (Sună cunoscut?)
✅ MODELUL „PAUZĂ”
Și ajungem și la banca de rezerve.
Oamenii care la primul obstacol îngheață.
A răcit copilul? „Săptămâna asta nu am putut să țin dietă”
A fost o săptămână stresantă la birou? „Am făcut pauză de la mers”
Cântarul nu s-a mișcat? „Nu am mai dat raportul”
A apărut un proiect? „Fac o pauză și revin la dietă din septembrie”
Mercur retrograd? „Pauză”
Când apar obstacole nu se gândesc cum să sară peste ele sau să le ocolească.
Acești oameni se conving că pauza este logică. Când, de fapt, pauza este o renunțare mascată în strategie.
Dau vina pe program, pe colegi, pe vreme, pe copii, pe cântar. Orice, în afară de propriile alegeri.
Povestea sună mereu așa: „Voi începe din nou când se liniștesc lucrurile.”
Viața este dezordonată, plină de stres, de probleme, de nopți cu mai puțin somn, cu ocazii la care vei ceda și vei mânca pizza și prăjituri.
Acești oameni se opresc de fiecare dată când apare un obstacol și nu acumulează niciodată suficientă continuitate pentru a se transforma.
✅ ADEVĂRUL
Știi care este adevărul?
Adevărul este că lucrurile nu se liniștesc niciodată.
Acea fereastră perfectă idilică nu vine, pentru că nu există.
Ai zeci de kg în plus și te gândești că nu are sens să începi „dieta” la 1 decembrie că vin sărbătorile bla și o să începi în ianuarie.
Doar din curiozitate,
Cu ce crezi că o să fie mai bună ziua de luni 5 ianuarie când o să fii umflat(ă) după 2 săptămâni de mâncat și băut, când o să gâfâi să te încalți să te duci la birou, decât ziua de azi, o zi liniștită de duminică?
Azi poți parcurge ghidul oficial și poți învăța de ce de făcut, poți ieși să faci niște pași, să faci curățenia în casă, să faci niște cumpărături.
Și până de Crăciun în 3 săptămâni poți să vezi (cu apa care se pierde la început) poate chiar 5-7 kilograme mai puțin.
Dar o să amâni pentru că…
Știu cum gândești pentru că am fost ca tine, un yo-yo zeci de ani.
Din acest motiv înscrierile în program sunt în ianuarie, de Paști și în septembrie: CLICK
Dar să revenim. Credeai că am terminat?
✅ CINE CITEȘTE TOT PRIMEȘTE DESERT
Întotdeauna am și desert pentru membrii care ne susțin.
Continuă lectura și mai departe îți explic de ce atitudinea prezice felul în care arăți.
În calitate de abonat primești acces la:
peste 700 de articole din arhivă fără paywall: CLICK
ghidul complet Body Engineering: CLICK
zeci de articole noi în fiecare lună;
cuprins nou pe categorii: CLICK
zeci de ore de podcast video: CLICK
recomandări (fără afilieri) pentru produsele folosite în programul oficial;
răspunsuri în comentarii în timp real de la Valentin Bunea și Cosmin Tanase.






