Cum procedezi cu un copil mofturos?
Știi deja că trăim o adevărată epidemie a obezității.
Tot mai mulți oameni depășesc greutatea optimă, iar fenomenul se răspândește rapid și în rândul copiilor.
Dacă acum 30 de ani, într-o clasă, găseai cel mult un copil supraponderal, astăzi porecla „Grasul” ar crea confuzii.
Suntem tot mai sedentari și avem acces nelimitat la orice aliment ne dorim, iar tehnologia a făcut posibil acest stil de viață ultra-confortabil.
Problema este că materialul nostru genetic nu se poate adapta la fel de repede. Trăim într-o lume complet diferită de cea pentru care am fost programați.
Există însă și reversul medaliei: oameni care au moștenit trăsături ce, într-o lume a lipsurilor, i-ar fi adus aproape de limita supraviețuirii: mofturoșii.
✅ PE MODERAȚIE
Da, există și mofturoși pe planetă, iar lumea de azi pare făcută pentru ei.
Sunt oamenii care pot practica moderația natural, cei norocoși care pot mânca orice fără să se îngrașe.
Una dintre dorințele mele la peștișorul de aur ar fi să am mintea și apetitul lor.
Pentru mine, lumea se împarte în două: cei moderați și mâncăii, ca mine.
Eu nu voi înțelege niciodată cum gândește un „moderat”, la fel cum cineva care nu a fost gras nu poate înțelege mintea unui gras.
Și mă surprinde cum „grașii” merg la nutriționiști care au fost toată viața slabi, ca să primească sfaturi despre slăbit.
Fix ce ai nevoie când ai probleme cu greutatea, nu?
Să-ți spună cineva să mănânci 50 g de brânzică slabă cu sălătuță sau să alergi 30–40 de minute pe zi când te dor genunchii doar mergând pe jos.
Pentru un om care n-a fost niciodată gras, totul e simplu: e vina ta că ești leneș(ă) și nu te poți controla.
Ușor de zis pentru un „slab” mofturos, care se chinuie să mănânce pentru că organismul lui nu-i cere mâncare.
Așa apare și vinovăția: cedezi o dată, apoi renunți complet, convins(ă) că, dacă ești gras, asta e și nu poți schimba nimic. Ți se spune că e vina ta și trebuie doar să accepți.
Nu, nu ești de vină!
Există soluții gândite de grași pentru grași, de oameni care știu prin ce treci.
Dacă nu ne cunoști încă, te invităm să citești zilnic recomandări de la grași pentru grași.
✅ NOROCUL SORȚII
Ironia sorții face însă ca, în postură de gras, să fiu tatăl unei fetițe care nu se omoară cu mâncatul.
Înainte să am copii, mă gândeam la cât de lipsiți de șansă vor fi copiii mei, care vor moșteni atât o predispoziție la a face astm bronșic, cât și apetitul și mintea unui gras.
După ce s-au născut fetițele mele și am reușit să intru în rolul de părinte, majoritatea concepțiilor pe care le aveam despre copii s-au schimbat.
Mi-am dat seama că ceea ce faci pentru copiii tăi și cum îi crești, dar și ce educație le oferi, cântărește mult mai mult decât materialul genetic pe care îl transmiți.
Sigur că ar fi fost mai bine să existe condiții ideale, dar practica bate teoria aproape întotdeauna, iar singurul lucru pe care chiar îl poți controla în prezent este ceea ce faci ACUM.
Eu, „norocos” cu un apetit exagerat, iar Ana, fetița mea cea mare, „norocoasă” cu un apetit foarte mic, moștenit pe linie maternă.
Un apetit atât de mic încât, după naștere, abia reușea să se hrănească de la sân.
Primele ei luni de viață au fost un stres cumplit pentru noi, ca proaspăt părinți, pentru că nu mânca, deși lapte era suficient de la mama ei…
Am fost nevoiți să suplimentăm cu formulă de lapte doar ca Ana să fie cât de cât în parametri.
Pediatra era veșnic nemulțumită de modul în care lua în greutate.
După patru luni am trecut exclusiv pe lapte praf, pentru că pur și simplu nu a mai vrut să se hrănească de la sân.
Și de atunci lucrurile nu s-au schimbat deloc.
Mi-a zis într-o zi că ea s-ar descurca fără probleme și fără mâncare.
„Oare cine a mai inventat și mâncarea asta?”
✅ ÎN CĂUTARE DE SOLUȚII
Ce poate, așadar, să facă un tată care nu poate înțelege ce simte cineva cu un apetit redus? Simplu:
Reverse engineering.
Abonează-te și continuă lectura. Primești de 100x mai mult înapoi: CLICK
