Dacă ai papiloame pe gât este foarte probabil să ai prediabet și să nu știi.
O să spui că vorbesc prostii, că ai glicemia „perfectă” (deși ai papiloame). 🐒
✅ PAPILOAME
De la 16 ani cauterizez la ele în veselie.
Părinții mei mergeau la fiecare 3-4 ani să își cauterizeze papiloamele de pe gât.
Părinții mei au făcut amândoi diabet, eu acum 15 ani eram prediabetic.
Aveam analizele așa bubuite că nu mă lăsau să donez sânge.
Ser lipemic, super trigliceride, super transaminaze, super steatoză hepatică, batoză come if faut.
Dar alergam maratoane cu 100 de kile. Până am primit diagnostic de 2x hernie de disc și a fost gata și asta.
✅ INSULINA
Într-o zi, acum vreo 8 ani am descoperit importanța insulinei.
Insulina este autobuzul care transportă glucoza din sânge. Tot insulina este hormonul care scade glicemia (produs de pancreas).
Stai să vezi, deși slăbisem încă aveam valoarea 15.
Mă uit la intervalul de referință: (2,9 - 24.9) uUI/mL.
Zic: „Lux - fix la mijloc”.
După ceva studiu am aflat că valoarea optimă pentru insulină este cât mai jos posibil. Adică între 2-3 uUI/mL, nu doar „în interval”.
După care am aflat că există o corelație între nivelul de insulină și numărul de papiloame pe gât.
De exemplu: CLICK
Cu timpul ajunsesem la prima întâlnire cu un membru nou doar să mă uit la forma corpului, culoarea gâtului, numărul de papiloame și puteam să estimez nivelul insulinei cu precizie de 90%.
Pentru mine, papiloame noi au încetat să mai apară după ce am scăzut nivelul insulinei sub 4 uUI/mL.
La ultimele analize aveam insulina 2.8 uUI/mL. Și indice Homa 0,66. Adică nivel „elite”.
Deabia acum începem. Toarnă-ți o vază mare de cafea și hai să trecem la treaba.
✅ GLICEMIA PERFECTĂ
Avem extrem de mulți membri cu glicemia bună (sub 100), dar cu insulina foarte mare.
Dacă un nivel perfect de insulină este între 2-3 uUI/mL și tu ai un nivel de insulină 20 (dar glicemie perfectă) știi ce se întâmplă?
Înseamnă că dimineața pancreasul tău produce de 10x mai multă insulină în gol. Adică mult, prost și fără rost.
✅ LA RELANTI
E ca un motor care pe loc în loc să fie turat la 700 rpm este turat la 5.000 rpm.
Știi ce se întâmplă cu motorul ăla dacă mergi cu mașina așa? O să crape. La fel cum o să crape și pancreasul tău (și o să faci diabet).
În pancreas sunt niște celule (beta se numesc) care produc insulină. În timp, treptat ele de la prea multă muncă se epuizează.
Un diabetic proaspăt diagnosticat se estimează că ar mai avea doar 50% dintre celulele beta funcționale.
✅ „SE MERITĂ”
Are foarte mult sens dacă ai kg în plus și / sau grăsime pe burtă și / sau papiloame pe gât să testezi insulina.
Să vezi dacă nu cumva pancreasul tău este turat aiurea.
Testarea insulinei te ajută să depistezi diabetul cu 15-20 ani înainte ca diabetul să se instaleze.
Testarea insulinei îți spune cât de mult lucrează pancreasul în „background” ca să îți mențină glicemia perfectă.
Îți ziceam de motorul turat. Dacă ești surd și turometrul nu îți funcționează poți să mergi cu mașina mult și bine.
Într-o zi însă o să rămâi în câmp. Așa este și cu diabetul.
✅ ÎNTR-O ZI
Într-o zi, glicemia constant dimineața o să fie peste 125 mg/dL.
O să înveți despre „hemoglobina glicozilată”, despre injecțiile cu insulină, despre „hidrații de carbon”, risc de AVC, neuropatie, pierderea vederii, insuficiență renală, degete și picioare amputate.
✅ S-A APRINS UN BEC PE BORD
Gândește-te că toate astea ar putea fi prevenite.
E ca și cum ți s-a aprins un martor pe bordul mașinii. Deschizi cartea mașinii și citești:
„Apariția papiloamelor impune testarea de urgență a insulinei serice.”
Ok, te duci la service (recomand Bioclinica, sunt buni), ceri insulina serică și glicemia.
Dacă tot ești acolo cere HDL și trigliceride.
✅ SMARTASS
Mai e o corelație super interesantă.
Cu cât colesterolul HDL (ăla bun, știi tu) e mai mic cu atât insulina e mai mare!
Burta „de bere” umflată în față la bărbați = diabet
Forma „de măr” pentru femei = diabet.
✅ REZULTATE
Ce faci cu rezultatele?
Cu glicemia și insulina calculezi indicele HOMA.
Indicele HOMA este superb sub 0,75 chit că zice regina ca e ok sub 2 bla.
✅ INDICE HOMA
Să ziceam că ai glicemie 90 mg/dL (adică normală).
Să ziceam că ai insulina 20 uUI/mL (adică în interval deci teoretic normală).
În ultimii ani a apărut un indicator nou pentru determinarea prediabetului și se numește indice HOMA.
Pentru determinare indicelui Homa există o ecuație: (glicemie x insulină)/405
Deci conform exemplului (90x20):405 = 1800:405 = 4.4
Deci avem Indicele HOMA = 4.4.
🏆 PRO Tip: nu da bani pe indice homa, calculeaz-o singur.
Cu cât indicele HOMA e mai mare de 1 cu atât ai rezistență la insulină mai mare.
Indice HOMA de la 3.4 în sus înseamnă ești în zona de prediabet.
Adică ajungi să faci diabet în 5-10 ani dacă nu schimbi nimic.
Sursa: CLICK
✅ SOLUȚII
În programul Weightless din statisticile noastre membrii noștri scad indicele HOMA în medie cu 50% în 10-12 săptămâni.
La 6 luni se poate observa o scădere medie de 70%.
✅ DE CE...?
Indicele HOMA e mare pentru că insulina este mare.
Insulina este mare pentru că diametrul celulelor de grăsime este mare.
Sursa: CLICK
✅ CE SĂ FACI?
Deci ce ai de făcut să scazi indicele HOMA, glicemia și riscul de diabet?
Simplu - să slăbești.
Și după cum bine știi, noi cu asta ne ocupăm. Să te învățăm cum să slăbești (și apoi să te menții).
Fără să numeri calorii, să cântărești mâncarea, să mănânci la ore fixe sau să te antrenezi ca și cum te-ai pregăti pentru olimpiadă.
Vrei să ne susții cu 1 leu pe zi să îți trimitem articole dimineața la prima oră să ai spor la cafeluță?